Timp de preparare | 60 min |
Timp de gatire | 60 min |
Portii |
buc
|
Ingrediente
- 400 g orez cu bob rotund (sau pt sarmale)
- 800 g ciuperci salbatice de padure (eu am folosit ghebe, dar merg si galbiori, ciuperci champignon sau plurotus)
- 10 catei usturoi
- 2 lingurite boia dulce
- 1/2 lingurita piper macinat
- 1 1/2 lingurite cimbru macinat
- 1/2 lingurita sare Himalaya roz
- 2-3 linguri delikat de casa
- 3 linguri ulei măsline
- 5 buc tulpini marar (codite marar uscate sau de la congelator)
- 2 fire cimbru uscat
- 3 foi dafin
Ingrediente
|
|
Etape
- Am pregatit varza astfel: am pus frunzele de varza murata in apa la desarat, iar ulterior am taiat putin nervura fiecarei frunze (pentru a putea rula mai usor sarmalele) si le-am oparit, apoi le-am lasat la racit, inainte de a le umple cu compozitia de sarmale.
- Am spalat orezul in mai multe ape, pana a fost transparenta ultima apa de clatire.
- Apoi am pus intr-o oala orezul spalat si scurs de apa, 2 linguri ulei masline, usturoiul zdrobit la presa, ciupercile (eu am folosit ciuperci decongelate si scurse de apa), delikatul de casa, condimentele (sare, boia, piper, cimbru) si am amestecat toata compozitia (trebuie sa fie usor mai sarata si mai condimentata compozitia, intrucat, prin fierbere mai iese in apa in care se fierb sarmalele).
- Am umplut apoi frunzele de varza (racite anterior) cu umplutura, am rulat sarmalele si le-am asezat intr-o oala pregatita anterior (am pus pe fundul ei coditele de marar si de cimbru, varza tocata marunt, foile de dafin si 1 lingura ulei masline. Dupa ce le-am asezat in oala am pus putina apa si aproximativ 250 ml bulion de casa si le-am lasat la fiert pana s-a patruns bine umplutura.
- Trebuie scuturata oala din cand in cand pentru a nu se lipi de fundul acesteia si mai adaugam putina apa daca scade tare apa.
- Eu le-am servit cu patrunjel proaspat si cu smantana de ovaz, a mers de minune combinatia 🙂
- Pofta buna va doresc 🙂